Denumirea mănăstirii vine de la pârâul Vorona, consemnat într-o carte domnească din 16 noiembrie 1433. La începutul secolului XVII, câţiva călugări au ridicat o bisericuţă din lemn cu hramul Naşterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.
Denumirea mănăstirii vine de la pârâul Vorona, consemnat într-o carte domnească din 16 noiembrie 1433. La începutul secolului XVII, câţiva călugări au ridicat o bisericuţă din lemn cu hramul Naşterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Peste un secol, familii de boieri moldoveni ca Liteanu, Jora, Panaite, Balş, Vârnav, Catargi, Basota, Miclescu, Beldiman, Cananau, Mavrocordat, Donici, Şuţu, Crupenschi, Holban, precum şi Arhimandritul Rafail, au contribuit la înflorirea Voronei, care a dobândit faimă în istoria monahismului şi ortodoxiei. Au fost construite două mari biserici din zid şi una mai mică în cimitir, precum şi Schitul din apropiere, numit Sihăstria Voronei, devenit după 1990 o mare mănăstire de sine stătătoare. Prin îndemnul şi stăruinţa Mitropolitului Pimen, cu ajutorul prefecţilor de Botoşani D. Vizanti şi P. Irimescu şi a călugărului Victor Cristescu, stareţ fiind Arhimandritul Nifon Ioniţa, cele două mari biserici şi întreaga aşezare mănăstirească s-au îmbunătăţit şi refăcut, zidindu-se chilii noi şi refăcându-se cele vechi. Până în 1968 Vorona a fost mănăstire pentru călugări, iar din 1968 a devenit mănăstire pentru călugăriţe, în fruntea obştei fiind rânduită maica Teofana Scânteie, călugăriţă la Mănăstirea Râşca.